Cercul Siguranței

                            Training psihologic pentru părinți

Programul Cercul Sigurantei (Circle of Security) reprezintă un training psihologic și de  educație parentală, bazat pe numeroase studii efectuate în domeniul teoriei atașamentului descrisă de John Bowlby, care ii ajută pe parinți sau pe îngrijitori să clădească relații securizante între ei și copiii lor, focusul fiind acela de a întelege comportamentul ca un semnal către o nevoie specifică și de a acționa în direcția respectivă.

Programul, centrat pe interacțiunea părinte-copil, este dezvoltat de Kent Hoffman, Glen Copper și Bert Powell, trei dintre inițiatorii proiectului recunoscut la nivel internațional „Circle of security” și are la bază două principii importante:

„Copilul meu are nevoie ca eu să fiu un părinte suficient de bun”.

„Nu este niciodată prea târziu”.

Pentru a putea să răspundem mai ușor nevoilor copiilor noștri, este nevoie să ne înțelegem în primul rând pe noi ca adulți, să devenim conștienți de propriile noastre comportamente și reacții. Relația securizantă între părinte și copil il ajuta pe acesta din urmă să aibă încredere în el și în ceilalți, sa aibă curajul de a explora lumea, îi dezvoltă capacitatea de a-și înțelege și gestiona emoțiile, iar atunci cand va fi copleșit să știe că e în regulă să apeleze la susținerea celorlalți, optimizându-și astfel capacitatea de a empatiza cu ceilalți și de a-i ajuta.

Cele patru tipuri de atașament și cum explică acestea relațiile pe care părinții le formează cu copiii lor  :

Părinții care sunt disponibili emoțional, receptivi și responsivi la nevoile copiilor și la starea lor, care sunt sensibili la semnalele copiilor, au copii care sunt atașați securizat. Acești copii caută proximitatea dupa care revin cu ușurință la joc  implicându-se cu plăcere. Acest tip de atașament formează adulți încrezători, care știu sa își recunoască și să își gestioneze emoțiile și care de asemenea, formează relații mai sănătoase și funcționale cu cei din jur.

Părinții care sunt emotional indisponibili, rejectivi, distanți sunt asociați cu un atașament “evitant” din partea copiilor. Acești copii par să ignore reîntoarcerea părinților în spațiul comun, nu plâng în urma separării și manifestă un palier de emoții reduse.

Părinții care au o disponibilitate inconstantă, care tind să fie intruzivi, au copii cu atașament “ambivalent” sau “rezistent”. Uneori sunt agresivi sau pasivi. Acești copii par anxioși, nu sunt ușor de calmat și revin greu la joc dupa regăsirea proximității cu părintele. Asta deoarece apare o supraactivare a sistemului de atașament care face ca deși copilul să fie în contact cu părintele, el să nu obțină starea de confort necesară pentru relaxare. Adică relația cu părintele nu asigură potențialul să stingă,  prin intrarea în contact cu copilul, activarea sistemului de atașament, iar copilul continuă să manifeste strategii de atașare încărcate de anxietat. Copiii continuă să se agațe de părinți și să plângă întârziind reîntoarcerea la joc.

Părinții care sperie, sunt deprimați, dezorganizați psihic în primul an de viață, tind să aibă copii care au atașament “dezorganizat-dezorientat”. Acești copii prezintă semne de dezorganizare și dezorientare la reunirea cu părintele, se învârtesc în cerc, se apropie și se distanțează, rămân nemișcați. Acest atașament este frecvent întâlnit printre copiii abuzați.

Prin intermediul acestui program părinții vor învăța să observe relația pe care fiecare din cei doi o are cu copilul și să reflecteze asupra acesteia cu scopul de a-și dezvolta mai bine abilitățile de susținere pentru a oferi copilului din ce în ce mai mult sentimentul de siguranță de care acesta are cea mai mare nevoie. Satisfacția de a fi un părinte bun poate fi obținută prin:

  • înțelegerea comportamentului ca limbaj de comunicare;
  • cunoașterea nevoilor de atașament, specifice oricărui copil: nevoile de explorare, nevoile de reîncărcare și nevoia de a avea un adult implicat care să aibă capacitatea de a observa, reflecta și susține aceste nevoi, cât și de a empatiza cu trăirile copilului;
  • identificarea lumii emoționale a copilului și susținerea în gestionarea emoțiilor
  • înțelegerea propriilor dificultăți ce ne limitează în gestionarea cu ușurință a momentelor dificile din cadrul relației cu copilul;
  • cum învață copilul teama de separare, teama de apropiere, teama de adultul care îi poartă de grijă
  • cum păstrăm echilibrul între fermitate și permisivitate;
  • cultivarea empatiei;
  • în ce fel învinovățirea influențează modul în care relaționăm cu copilul, când apare ruperea relației adult-copil și cum o putem repara