Cercul Sigurantei

 

Programul Cercul Sigurantei (Circle of Security) este un program de training psihologic si educatie parentala, bazat pe numeroase studii efectuate in domeniul teoriei atasamentului descrisa de John Bowlby, care ii ajuta pe parinti sau pe ingrijitori sa cladeasca relatii securizante intre ei si copiii lor, focusul fiind acela de a intelege comportamentul ca un semnal catre o nevoie specifica si de a actiona in directia respectiva.

Programul, centrat pe interacțiunea părinte-copil, este dezvoltat de Kent Hoffman, Glen Copper și Bert Powell, trei dintre inițiatorii proiectului recunoscut la nivel internațional „Circle of security”si are la bază două principii importante:
„Copilul meu are nevoie ca eu să fiu un părinte suficient de bun”.
„Nu este niciodată prea târziu”.

Pentru a putea sa raspundem mai usor nevoilor copiilor nostri, e nevoie sa ne intelegem in primul rand pe noi ca adulti, sa devenim constienti de propriile noastre comportamente si reactii. Relatia securizanta intre parinte si copil il ajuta pe acesta din urma sa aiba incredere in el si in ceilalti, sa aiba curajul de a explora lumea, ii dezvolta capacitatea de a-si intelege si gestiona emotiile, iar atunci cand va fi coplesit sa stie ca e in regula sa apeleze la sustinerea celorlalti, ii dezvolta capacitatea de a empatiza cu ceilalti si de a-i ajuta.

Cele patru tipuri de atasament si cum explica acestea relatiile pe care parintii le formeaza cu copiii lor sunt

Parintii care sunt disponibili emotional, receptivi si responsivi la nevoile copiilor si la starea lor, care sunt sensibili la semnalele copiilor, au copii care sunt atasati securizat. Acesti copii cauta proximitatea dupa care revin cu usurinta la joc in care se implica cu placere. Acest tip de atasament formeaza adulti increzatori, care stiu sa isi recunoasca si sa isi depaseasca emotiile si care de asemenea, formeaza relatii mai sanatoase si fructuoase cu cei din jur.

Parintii care sunt emotional indisponibili, rejectivi, distanti sunt asociati cu un atasament “evitant” din partea copiilor. Acesti copii par sa ignore reintoarcerea parintilor in spatiul comun, nu plang in urma separarii si manifesta un palier de emotii reduse

Parintii care au o disponibilitate inconstanta, care tind sa fie intruzivi, au copii cu atasament “ambivalent” sau “rezistent”. Uneori sunt agresivi sau pasivi. Acesti copii par anxiosi, nu sunt usor de calmat si revin greu la joc dupa regasirea proximitatii cu parintele. Asta deoarece apare o supraactivare a sistemului de atasament care face ca desi copilul sa fie in contact cu parintele, el sa nu obtina starea de confort necesara pentru relaxare. Adica relatia cu parintele nu este capabila sa stinga prin intrarea in contact cu copilul, activarea sistemului de atasament, iar copilul continua sa manifeste strategii de atasare incarcate de anxietate, ei continuand sa se agate de parinti si sa planga intarziind reintoarcerea la joc.

Parintii care sperie, sunt deprimati, dezorganizati psihic in primul an de viata tind sa aiba copii care au atasament “dezorganizat-dezorientat”. Acesti copii prezinta semne de dezorganizare si dezorientarea la reunirea cu parintele, se invârtesc in cerc, se apropie si se distanteaza, ramân nemiscati. Acest atasament este frecvent printre copiii abuzati

Prin intermediul acestui program parintii vor invata sa observe relatia pe care fiecare din cei doi o are cu copilul si sa reflecteze asupra acesteia cu scopul de a-si dezvolta mai bine abilitatile de sustinere pentru a oferi copilului din ce in ce mai mult sentimentul de siguranta de care acesta are cea mai mare nevoie. Satisfactia de a fi un parinte bun poate fi obtinuta prin:

– intelegerea comportamentului ca limbaj de comunicare;
– cunoasterea nevoilor de atasament, specifice oricarui copil: nevoile de explorare, nevoile de reincarcare si nevoia de a avea un adult implicat care sa aiba capacitatea de a observa, reflecta si sustine aceste nevoi, cat si de a empatiza cu trairile copilului;
–  identificarea lumii emotionale a copilului si sustinerea in gestionarea emotiilor
– intelegera propriilor dificultati ce ne limiteaza in gestionarea cu usurinta a momentelor dificile din cadrul relatiei cu copilul;
– cum invata copilul teama de separare, teama de apropiere, teama de adultul care I poarta de grija
– cum pastram echilibrul intre fermitate si permisivitate;
– cultivarea empatiei;
– in ce fel invinovatirea influenteaza modul in care relationam cu copilul, cand apare ruperea relatiei adult-copil si cum o putem repara

Distribuie in Social MediaShare on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email